Brățara cu ancoră – accesoriu cel puțin interesant

Postat de Talinga Alexandru in

Astăzi vreau să trecem puțin la partea de accesorii. Îți voi prezenta un accesoriu care nu demult nu era deloc cunoscut, dar de când a început să devină popular, nu a mai ieșit din preferințele celor care l-au adoptat: brățara cu ancoră.

Țin minte că în momentul în care a apărut îmi doream atât de tare una, însă nu știam ce să aleg din atâtea modele. O varietate de opțiuni: de la împletituri diferite a șnurului, la combinații de culori care mai de care mai îndrăznețe.

După cum vezi, această brățară are ca mod de prindere agățarea șnurului în ancoră. De aceea, se spune că însemnătatea unei astfel de brățări este o legătură strânsă, care nu se desface niciodată, însemnând că persoana care ți-a oferit-o va fi întotdeauna aproape de tine.

Ei bine, nu putem nega asta, la fel cum nu putem nega faptul că orice cadou primit de la o persoană specială are o însemnătate aparte. Însă trebuie să știi că nu e deloc greșit să o porți ca pe un simplu accesoriu.

bratara cu ancora

De cele mai multe ori, culorile sau mai bine zis combinațiile de culori pe care le poate avea această brățară sunt îndrăznețe, și în combinație cu ancora care dă un caracter maritim, accesoriul tinde a fi unul special conceput pentru sezonul cald. Există însă și modele din piele, care se potrivesc oricărui sezon.

Un mod mai interesant de purtare a brățării cu ancoră este lângă un ceas, atâta timp cât șnurul brățării nu este mai gros decât cureaua ceasului.

bratari nautice constantin nautics

Vezi modele de bratari cu ancora (bratari nautice).

Bratari cu ancora Bratari nautice

← Postari mai vechi Postari mai noi →



Lasa un coment

Comentariul trebuie aprobat de admin.